Werner Müller-Pelzer: Despre distrugerea modelului civilizațional european (III). Regenerarea Europei

Regenerarea Europei

 

Rezistența contra islamizării societății germane pare un lucru atât de mic, cât timp modelul civilizațional european trebuie să se apere împotriva altor oponenți. Paradoxul juriștilor și politologilor germani care iau partea politicii islamiste a vălului, ba chiar o dau ca expresie a disponibilității spre integrare în societatea majoritară, se rezolvă când privim starea de fapt din perspectiva multiculturalismului politic. Și acesta încurajează formarea de grupuri culturale-confesionale cu argumentul că toți oamenii sunt îndreptățiți să fie tratați egal. Islamiștii, precum multiculturaliștii, cer în mod apăsat recunoașterea, dar nu a individului (care ar realiza drepturile, autodeterminarea și libera lui circulație), ci a comunităților lor etnice sau religioase, e.g. a comunității islamice. Prin aceasta, un nou factor de putere socială emerge, dar o comunitate totodată închisă și condusă din interior de purtătorii de cuvânt ai Shariei, care acceptă ca valabile pentru ei normele societății noastre numai în mod condiționat. Că această politică duce la pierderea libertăților de tip occidental și duce la noi nedreptăți și constrângeri, se poate ușor vedea în Marea Britanie.¹

 

De aceea, un Islam compatibil cu modelul civilizațional european nu poate trece cu vederea următoarele cerințe minimale de modernizare: 1. Renunțarea la pretenția cuprinzătoare la o dominație socială; 2. Preluarea unei antropologii centrate pe drepturile și datoriile indivizilor în special egalitatea bărbatului și a femeii, și care respinge totodată și acoperirea femeilor și fetelor; 3. Renunțarea la mutilările genitale. Să nu uităm: civilizația occidentală modernă a rezultat din respingerea supunerii față de puterile despotice. Cuvântul Islam semnifică în arabă tocmai „supunerea” față de voința divină. Dar cum această voință se manifestă exclusiv în versiunea arabă a Coranului, diferit de cazul creștin, care este interpretată în mod autoritar, deși diferit de imami, Islamul cere tocmai ceea ce modelul modern european respinge.²

 

Spre deosebire de Occident, Islamul nu cunoaște separația productivă a autorității ecleziale de cea statală. Mai mult, de-a lungul secolelor doctrina, statul și societatea islamică au devenit atât de contopite încât orice separație ulterioară nu mai poate fi preluată. Pentru ca teologia islamică, încărcată cu doctrine străvechi, să poată fi compatibilă cu o societate liberă (dacă în genere acest lucru este măcar posibil), ea necesită un proces îndelungat. Dar cât timp acest proces (chiar improbabil) este abia la început, trebuie să clarificăm în ce măsură migrația de masă, provenind majoritar din țări arabe, africane, afgane, deci predominant musulmane, mai este de fapt justificată în același timp în care susținem că Europa și Germania vor să rămână la tipul de civilizație european. Cu privire la aceasta, ne permitem serioase dubii, de vreme ce dezbaterea politică s-a deplasat de mult de la avantajele acestei imigrații de masă pentru germani  la avantajele ei pentru interesele economice globale.

 

Mai mult, iese la lumina zilei această mauvaise foi colectivă a Uniunii Europene, care se reclamă permanent de la „valorile europene”: cercetători atât de diferiți precum Paul Collier, Wolfgang Streeck sau Thilo Sarrazin descriu cum integrarea unei elite de migranți în antreprenoriatul german (și european) reprezintă o exploatare a resurselor umane din țările sărace – ceva economic absurd și moralmente îndoielnic.³

 

Cosmopolitismul politic, multiculturalismul politic, globalismul economic și Islamul politic împiedică astfel formularea adecvată în dezbaterea publică a cerințelor care rezultă din paradigma de civilizație europeană. A încerca să explici poporului fenomenele migrației, refugiaților, azilului ar ridica imediat problema privitoare la ce standard folosim și ar face inevitabilă întrebarea lui Paul Stock:

 

„[…] the key questions for policymakers – and Europeans – are ‘what kind of Europe do we want to create?’ and ‘what kind of Europeans do we want to be?”.⁴

 

Narativul Bruxellesului cu privire la identificarea Uniunii Europene cu Europa își revelează, în acest punct, întreaga lui funcție destructivă, în măsura în care pretinde că acestei întrebări i s-a dat deja un răspuns, cimentând prin aceasta autoiluzionarea colectivă (den kollektiven Selbstbetrug).  Narativul bruxellez se dovedește, astfel, anti-european, deoarece Europa trăiește tocmai din interogații de importanță fundamentală, care probează reziliența acestor principii în focul controversei privind stilul de viață occidental. Europa nu mai are, așadar, un nucleu substanțial care conținea deja totul în sine și din care o nouă atitudine trebuia dedusă. Prin aceasta, narativul bruxellez împiedică autoreflecția deschisă a europenilor reprimând întrebarea de o vitală importanță: Trebuie Germania, trebuie Europa să se islamizeze?

 

În loc să se lase prinsă în capcana unei argumentații sofistice și, în lipsa culturii filosofice necesare pe tema libertății religioase, societatea germană ar trebui să își facă griji ca numai acei migranți să fie primiți în mod durabil care dau dovadă de voința-de-a-fi similar (Ähnlich-werden-wollen) și se străduiesc să se asimileze în „modelul social” vest-european.⁵

 

De pildă, a vrea să devii un bun tehnician sau o femeie de afaceri în Germania înseamnă a te strădui să lași gradual în urmă amprenta culturii de origine, să stai pe propriile picioare și, ca rezultat, să poți spune deja din prima generație: „Germania este patria mea (Deutschland ist meine Heimat)”.⁶

 

Între timp, s-a dovedit că politicienii UE au ignorat cu bună știință mai multe memorandumuri care conțineau avertismente întemeiate și explicite cu privire la amenințarea migrației de masă din 2015. Dacă ne gândim însă la aprobarea, la sfârșitul anului 2018, a Pactului Global pentru o Migrațiune sigură, ordonată și reglementată în Marakech, devine tot mai greu să vorbim doar despre o „îngrijorătoare orbire” („inquiétante cécité“)⁷ a elitelor europene.

 

În locul acestui pact problematic, era nevoie mai degrabă să ne ocupăm de paralizia  Uniunii Europene ca Soft Global Player a cărui fațadă umanitară a construcției ei identitare s-a prăbușit odată ce a trebuit să-și apere teritoriul cu violența armelor împotriva unui  număr copleșitor de intruși violenți. Spre deosebire de folosirea armelor germane sau europene în războaiele Orientului Apropiat, în Arabia sau altundeva, apărarea graniței a întărit tendințele naționale sau chiar naționaliste în cadrul poporului. Dar aceasta ar fi însemnat sfârșitul cosmopolitismului politic.

 

Însă, înainte ca propriul tău popor să ajungă să-și pună problema puterii, trebuia ca politicul însuși să facă repede asta prin Pactul Global încheiat peste capul oamenilor⁸, chiar dacă prin aceasta modelul european a fost sacrificat. Cel puțin, afacerile au putut prin aceasta continua. Iar pentru ca poporul să nu ajungă la reflecție se folosesc toate canalele posibile pentru a menține „autosacralizarea Europei” (Selbstsakralisierung Europas)⁹ sau, în cazul Germaniei autoînjosirea pur și simplu (Selbsterniedrigung)¹⁰. Acesta a fost și motivul pentru care elitele UE au considerat justificat orice mijloc de a-l doborî pe Viktor Orbán, care întrupa chiar existența contrafăcută a UE.

 

Totuși, doar cu interdicții, nu se realizează nimic¹¹ Potrivit lui Hermann Schmitz, revitalizarea înțelegerii de sine europene reclamă depășirea erorilor filosofice grave care ne-au adus aici¹².

 

Punctul de plecare rămâne programul cultivării stilului intelectual al formării independente a judecății. Să facem propuneri de activități și programe privitoare la viața individuală și comunitară, cu disciplina de a ne întemeia opinia și de a o face disponibilă criticii altuia, precum și a ne cultiva limba și originea culturală europeană. Decisive în acest sens vor fi crearea unor situații comune implantate (implantierende gemeinsame Situationen) prin sensibilizarea față de experiențele europene de viață pre-reflexive și netematice (urme trupești, comunicare corporală, situații, atmosfere, subiectivitate, subînțelesuri) și folosirea acestor programe pentru formarea vieții în prezentul în curs de desfășurare. Un exemplu l-ar putea oferi domeniul educației în care ar trebui produs un echilibru adecvat între internaționalizare și europenizare. Ideea conducătoare a economiei educației trebuie limitată critic în aplicarea ei, în măsura în care ea contravine cultivării tipului de civilizație europeană.

 

În liceele de orientare reală, acest lucru implică ancorarea curiculară a unui modul obligatoriu despre tipul de civilizație european și semnificația lui pentru o coexistență liberă în secolul XXI. În plus, ar fi foarte demn de prețuire introducerea unui semestru-european orientat exclusiv pe asimilarea obligatorie a unei limbi europene la alegere (în afară de engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană). Grație noilor metode de predare a limbilor străine, bazate inclusiv pe comunicare corporală, acest lucru ar ajuta la cultivarea intensivă și extensivă limbilor europene ca organ al stilului de viață european.¹³

 

 

Sfârșitul părții secunde. Articol scris de Werner Müller-Pelzer și publicat în Fachhochschule Dortmund. Traducere din limba germană de Vlad Mureșan.

 

 

Sursă foto: Meisterdrucke

 

 

Despre autor

1. Elham Manea, 2017, Anm. 22.[↩]
2. Schmitz, 2012, p. 183-188.[↩]
3. Paul Collier (²2015): Exodup. Warum wir Einwanderung neu regeln müssen, Bonn, Bundeszentrale für Politische Bildung; Paul Collier (2018): „Die Menschen streiten über die falschen Dinge!“ in: Journal für internationale Politik und Gesellschaft, https://www.ipg-journal.de/rubriken/europaeische-integration/artikel/die-menschen-streiten-ueber-die-falschen-dinge-2898/go/98/ 2018); Wolfgang Streeck, „Between Charity and Justice: Remarks on the Social Construction of Immigration Policy in Rich Democracies”, Odense: Danish Center for Welfare Studies W 2017-5, 2017: https://www.sdu.dk/en/om_sdu/institutter_centre/c_velfaerd/publications/workingpapers.; Thilo Sarrazin (2018): Feindliche Übernahme. Wie der Islam den Fortschritt behindert und die Gesellschaft bedroht, München: Finanzenbuchverlag.[↩]
4. Paul Stock, “What is Europe? Place, idea, action”, 2017, in: Amin, Ash and Lewis, Philip, (edp.) European Union and disunion: reflections on European identity. British Academy, London, UK, pp. 23-28 http://eprintp.lse.ac.uk/78396/1/Stock_What%20is%20Europe_2017.pdf (LSE Research online).[↩]
5. Paul Collier (²2015): Exodup. Warum wir Einwanderung neu regeln müssen, Bonn, BPB, p. 39 u. ö.; Thilo Sarrazin (2018): Feindliche Übernahme. Wie der Islam den Fortschritt behindert und die Gesellschaft bedroht, München: FBV, pp. 388 ff.[↩]
6. Zohre Esmaeli, „Nie gelernt, allein zu leben“, in: Der Spiegel Nr. 36, 1.9.2018, p. 41.[↩]
7. Yves Pascouau: Kolloquium „Migrationskrise und politische Perspektiven in Frankreich, Deutschland und Europa“, Maison Heinrich Heine, Paris 15.-16. Oktober 2018: http://www.cirac.u-cergy.fr/wp-content/uploads/2018/07/CR_colloque_migrationp.pdf : «[…] malgré les nombreux rapports d’acteurs sur le terrain faisant état de la situation migratoire entre 2013 et2015, les États membres n’ont pas pris la mesure du phénomène.» http://www.cirac.u-cergy.fr/wp-content/uploads/2018/07/Pascouau_migrations_2018.pdf[↩]
8. Potrivit motto-ului atacul este cea mai bună apărare, Pactul Global pentru Migrație a fost descris de Angela Merkel ca fiind „în interesul național” (Bundestagsdebatte vom 21.11.2018).[↩]
9. Hans Joas (2012): „Die Lust an genereller Kapitalismuskritik ist zurück”, Interview in der Wirtschaftswoche, 30.12.2012, https://www.wiwo.de/politik/konjunktur/sozialphilosoph-hans-joas-die-selbstsakralisierung-europas/7543054-3.html[↩]
10. Henning Nörenberg, Der Absolutismus des Anderen, Freiburg/München, Verlag Karl Reiner, 2014, p. 27: „Pretenția alterității absolute ar trebui să cheme ego-ul la o generozitate lipsită de egoism  (zu einer selbstlosen Güte). Ea trece drept validă oricât de nemăsurată ar putea părea. Și abia încercarea de a diferenția critic între pretenții potrivite și pretenții nepotrivite pare, din contra, o autoafirmare violentă“.[↩]
11. Este prioritar să cerem ca statul să înceteze cooperarea cu următoarele asociații extremiste:  Türkisch-Islamische Union der Anstalt für Religion (Ditib), Islamische Föderation Berlin (IFB), Verband Islamischer Kulturzentren (Vikz), Zentralrat der Muslime in Deutschland (ZMD), Islamische Gemeinschaft der schiitischen Gemeinden Deutschlands (IGS). Imamilor trimiși sau plătiți de alte guverne și care se comportă fără știință și dușmănos, trebuie să le fie retras dreptul de sejur.[↩]
12. Hermann Schmitz (2007), cf. Sus, Anm. p. 811-823.[↩]
13. Werner Müller-Pelzer: Europa regenerieren. Über das Entstehen kollektiver Atmosphären (în curs de apariție).[↩]