Timpul și deznădejdea. Cum să-ți recâștigi prezentul în credință și în viață
Recenzie de carte: Nicole M. Roccas – „Timpul și deznădejdea. Cum să-ți recâștigi prezentul în credință și în viață”, traducere din limba engleză și note de Ioan Lucian Radu și Stela Anca Radu, Editura Doxologia, Iași, 2020.
Stilul complet accesibil și narațiunea lin curgătoare îl pot atrage pe orice cititor curios. Cartea este odihnitoare, nu se dorește a fi un manual sau o tratare exhaustivă a unei probleme la fel de vechi precum omenirea. Este povestea unei vieți testate, încercate, exersate. Lucrarea nu vine doar cu o poveste la bord, ci și cu soluții practice pentru prezentul nostru din ce în ce mai ocolit. Zilnic, diferite mantre spirituale ne asaltează privirile prin citate clișeice, precum: Trăiește clipa!; Fii tu însuți etc. Problema delicată este aceea că timpul prezent nu este exersat la adevărata sa potențialitate. Prezentul nu se dorește a fi un carpe diem materialist, ci se dorește a fi o extensie a nemuririi, pe care Hristos a instaurat-o definitiv prin întreaga Sa operă de mântuire. Tot corpusul liturgic răsăritean abundă de jubilare, lăudând metamorfoza totală a timpului cantitativ, fizic (Chronos) în timp prielnic, în șansă, în timp calitativ (Kairos). După ce Hristos a înfrânt moartea, Chronos a suferit o mutație substanțială: prezentul a devenit anticipare a veșniciei. Kairos-ul de la plinirea vremii (Gal. 4,4) a devenit o stare de fapt continuă pentru toți cei ce își unesc cugetul și simțirea cu Dumnezeu.
„Este bine să vorbim despre aceste lucruri”. În această tonalitate își începe lucrarea Nicole M. Roccas, când își confesează diagnosticul sufletesc: deznădejdea. Flagelul deznădejdii a reprezentat dintotdeauna o piatră de poticnire pentru întregul neam omenesc. Radiografia acestei stafii, care bântuie orice cotlon din existența noastră, este proiectată incipient în Psalmul 90: Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază. (v. 5-6) Molima ce bântuie întru amiază era privită de Părinții Bisericii drept deznădejde. Este preferat termenul grecesc de akedia, starea de moleșeală, de torpoare duhovnicească, de lâncezeală spirituală. Autoarea extinde câmpul anatomic al akediei menționând și simptomatologia: anxietate, furie, neliniște, lipsă de preocupare ș.a.
Lucrarea de față are un atu. Ea nu își propune să trateze doar problema deznădejdii, ci își propune să evalueze ecuația: timp și deznădejde. Cum sunt interconectate timpul și deznădejdea? Plecând de la scrierile lui Evagrie Ponticul, considerat printre primii observatori al manifestărilor akediei, Nicole M. Roccas ne invită să cartografiem molima ce bântuie întru amiază prin lentilele veacului XXI. Umanitatea se confruntă până la ora actuală cu această dispoziție interioară corozivă, care predispune persoana în cauză la lipsă de apetit pentru o acțiune concretă, pentru sens, scop și activitate.
Cartea este împărțită în două secțiuni. În prima secțiune, Nicole M. Roccas evidențiază resorturile deznădejdii și legătura strânsă a acesteia cu timpul. Plecând de la anatomia spectrului, efectuată de Evagrie Ponticul, torpoarea după-amiezii se naște în urma unui cumul de gânduri (logismoi), care copleșesc sufletul rațional al omului. Odată ce și-a dat asentimentul (omul acceptă benevol dialogul cu gândul, cochetează cu impresiile create de respectivul gând), persoana umană începe să fie victima sigură a deznădejdii. Părinții din pustia Nitriei sau din pustia Sketis (școli ale Duhului Sfânt) se confruntau cu demonul amiezii, cu akedia, iar experiența lor duhovnicească cântărește enorm în soluționarea unei probleme ancestrale: menținerea ascezei prin trezvie (askesis, exercițiu volitiv; trezvia este o stare de perpetuă veghe duhovnicească). Deznădejdea îl copleșește pe om printr-o dispoziție interioară anxioasă, printr-o frică nejustificată, care se extinde în toate acțiunile cotidiene. Sunt menționate episoadele specifice Patericului, când anumiți călugări, cuprinși de demonul amiezii, ieșeau din propriile chilii pentru a se preocupa de orice altceva decât de rugăciune și rucodelie (lucruri făcute de mână, produse hand-made; de pildă: coșurile de nuiele). Singura soluție pentru a evada din starea produsă de demonul amiezii era lupta cu gândul. În zilele noastre, se poate vorbi despre conceptul de chilii alternative, în care intrăm benevol cu scopul de a fugi de timpul prezent. Mintea noastră este obișnuită să-și proiecteze atât trecutul cât și viitorul, dar nu își poate ordona prezentul. În absența unei certitudini prezente, mintea primește asediul gândurilor, care peregrinează perpetuu prin mintea omenească. Exemple de chilii alternative: rețelele de socializare, mâncatul excesiv, dezorientarea în spațiu și timp, lipsa unui scop precis, tergiversarea, fuga după plăceri iluzorii ș.a.m.d.
În a doua secțiune, autoarea expune soluțiile practice pentru refacerea legăturii tainice cu timpul ce ni s-a dat nouă, adică cu timpul prezent. Racordarea la timpul prezent începe în momentul anamnezei (amintirii). Conștientizarea nu se poate petrece în lipsa amintirii. Ce ne amintim, de fapt? Ne amintim de condiția noastră efemeră, firavă. Cuvintele lui Blaise Pascal sunt mai mult decât relevante: Omul, trestie cugetătoare. În toată măreția noastră, tot suntem caracterizați de micime, de condiția noastră șubredă și nestatornică. Pentru a ne reconecta la timpul prezent, care este o extensie a veșniciei, în primul rând trebuie să ne reîntoarcem la rugăciune. Rugăciunea este unicul dialog real pe care îl purtăm cu Dumnezeu. În detrimentul unui monolog neasumat, simplist, superficial și rigid suntem chemați la o amplă deschidere prin rugăciune. Autoarea nu mizează doar pe formele exterioare, specific ritualice, ci mai mult se orientează spre parte emoțională și sentimentală. Rugăciunea ne transpune în timpul veșniciei, iar secunda noastră biologică este înălțată la o nouă realitate. Un alt mijloc propus este opera de caritate sau ajutorul propriu-zis pe care îl putem oferi. A-ți întoarce privirea spre celălalt devine un nou mod de existență, iar spinii deznădejdii sunt imediat înlăturați. Speranța se poate clădi pe fundamentele rugăciunii și filantropiei.
Desigur, Nicole M. Roccas oferă cititorilor un adevărat arsenal practic, pentru a îndepărta flagelul akedic. Lucrarea de față oferă o perspectivă realistă, asumată și, mai ales, încercată. Și de am cădea de o mie de ori, tot nu am avea motive să lăsăm garda jos, ci să ne ridicăm de fiecare dată.
Sursă foto: UK Parliament
Despre autor
