Începuturi
În urmă cu aproape 27 de ani, în februarie 1998, tânărul Marcel-Sergiu Donca (astăzi preot ortodox în Maramureș) a fondat Tinerii Clasici ca emisiune radiofonică. În fiecare joi seara, la Radio Galaxia, emisiunea începea cu un fragment din Suita I pentru orchestră în Do major a lui George Enescu. La emisiuni participau profesori, artiști, profesioniști din diferite domenii pe care gazda îi invita la dialog. Ca fenomen cultural, după câteva evenimente organizate și peste o sută de seri de joi petrecute în spatele microfonului, proiectul este întrerupt în anul 2000.
La douăzeci de ani de la înființarea sa, Tinerii Clasici revine în spațiul cultural românesc în 2018, prin fiul fondatorului – Anand-Sergiu Donca. Între 2018 și 2023, proiectul a funcționat sub forma unei comunități de tineri fără personalitate juridică, în cadrul căreia s-au desfășurat cenacluri culturale pluridisciplinare (vernisaj, concert de muzică clasică, olărit, conferințe, poezie) cu invitați precum maestrul olar Daniel Leș, seri de film (Amadeus), webinare (despre familie, creștinism etc.), încununate atunci cu publicarea unei reviste tipărite, în care se găsesc interviuri cu personalități precum Tudor Gheorghe, Emil Boroghină sau Laura Bretan, articole de istorie, filosofie, cronici culturale ș.a.m.d.
Începând cu anul 2024, Tinerii Clasici a căpătat și persoană juridică sub forma unei asociații, adunând înăuntrul ei tineri pasionați de cunoaștere. Am organizat numeroase cenacluri culturale bazate pe lecturi anterior stabilite, cursuri cu profesori universitari, întâlniri prin țară pentru a stabili coordonatele împreună-lucrării atât de necesare astăzi. Tot în acest an a fost lansată Revista de cultură, artă și științe „Tinerii Clasici”, cu un colectiv redacțional doritor de a învăța din toată tradiția publicistică românească, de la Curierul Românesc și Albina Românească, la Convorbiri Literare, ASTRA, Gândirea, Criterion și altele. În mod firesc, revista continuă în același spirit activitatea asociației, mergând la unison cu toate demersurile acesteia.
Denumire. Ce înseamnă „tinerii clasici”?
În urmă cu câțiva ani, un cunoscut poet și publicist maramureșean numea ideea de tânăr clasic „orgolioasă și oarecum oximoronică”. Orgoliul este, potrivit dicționarului, o părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială. De cealaltă parte, oximoronul e figura de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili. Deși suntem tentați să respingem o astfel de definire, întrucât conceptul de tânăr clasic înseamnă cu totul altceva, primesc acest gând ca o dojană adresată tuturor tinerilor de astăzi. O primim, dar nu ne complăcem în ea.
Tinerii clasici nu sunt tineri care, din suficiență și orgoliu, se socotesc pe sine clasici, nu înseamnă nici „tineri bătrâni”, cum spun, ironic, unii. Tinerii clasici e o sintagmă care reprezintă întâlnirea dintre tineri și clasici, petrecută sub raportul inegal, dar fecund, dintre Dascăl și învățăcel. Tânărul clasic e acela care „se străduiește nițel mai mult” cu el însuși (Noica), care caută să descopere valorile perene dăruite ca moștenire de înaintași (predanie), care este curios cu adevărat, care apără principiile imuabile ale Binelui, Adevărului și Frumosului.
Care este rostul nostru în agora culturală românească?
Tinerețea noastră este evidentă, nu merită un cuvânt în plus, afară de lămurirea situării noastre în societatea românească. Dorim să urmăm viziunea personalităților din perioada Marilor Clasici (junimistă) și din perioada interbelică, întrucât „tânăra generație” nu era considerată a fi doar cea care va aduce cultura românească la o anumită maturitate care să permită și să invite la dialog alte culturi, dar și cea care va ridica, înainte de toate, spiritualitatea românească, astfel încât să ne deosebim prin ceea ce ne este propriu, printr-un sistem axiologic asumat întru înfăptuire. Ne raportăm astfel în primul rând la un particular (tinerele generații române ale secolelor XIX și XX) pentru a cuprinde, sub îndrumarea marilor Dascăli și a marilor repere, întregul, universalul. Astfel, ne raliem imboldului și începutului bun pus de mari gânditori precum Constantin Noica, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade, când ne gândim la virtualitățile și formele de manifestare ale „tinerei generații”. Preocuparea tânăra generație și rosturile sale e un imperativ astăzi, când timpul istoric ne obligă. Nu fără temei era întrebat Mircea Eliade: „Ce-ți face tânăra generație, domnule Eliade?”, ci pentru a sublinia preocuparea permanentă față de cei care primesc moștenirea culturală în vederea conservării, îmbogățirii și, firește, a dăinuirii.
Ideea de clasic
Classicus ar fi însemnat pentru romani, în primă utilizare, la Aulus Gellius în „Nopți atice”, „cetățean de primă clasă”, iar acest lucru era stabilit în funcție de câți ași aveau înscriși la cens. Apoi, termenul a suferit o permutare, atribuindu-se titlul de primă clasă literaturii de inspirație greco-latină. De aici și faimoasa ceartă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, numită de istoricii literaturii drept „cearta dintre clasici și moderni”, adică cearta dintre doi reprezentanți ai Academiei franceze – Charles Perrault, partizanul modernității, și Nicolas Boileau, promotorul clasicului. Totuși, acest conflict a condus la introducerea în Dicționarul Academiei Franceze a termenului clasic care, în 1691, era asociat cu ideea de autor vechi, anti, însă, peste câteva decenii, va fi asociat cu o alta, cu ideea de autoritate. Astfel, clasic ar numi autoritatea, modelul, exemplarul, fundamentalul. De atunci, clasicul a devenit autonom, neatârnat de Antichitate, de vechi, chiar dacă a rămas, din necesitate doar, comparat sau asociat cu anumite curente culturale, etapte istorice, fenomene spirituale ș.a.m.d. Totuși, ne întoarcem la definiția de dicționar pentru a înțelege valorile clasice românești și universale ca valori a căror perenitate a fost în repetate rânduri încercată de trecerea timpului. Din acest motiv, asociația „Tinerii Clasici” își concentrează activitatea înspre cenacluri, cursuri și evenimente culturale unde avem șansa de a descoperi împreună maeștrii spirituali și operele lor care ne învață ce este, până la urmă, clasicul și cum poate fi (re)găsit în artă, în știință, în literatură, în filosofie etc. Rațiune pentru care noi nu-i căutăm pe clasici doar pentru a ne întoarce în timp, ci pentru a deveni contemporani asumați, căci „clasicii sunt moderni permanenți, actuali, asimilabili pe o latură sau alta sensibilității și conștiinței contemporane. Este ironia lor secretă și eternă” (Adrian Marino). De altfel, acest lucru iese foarte bine în evidență și din motto-ul nostru, spus de maestrul George Enescu (patronul asociației): „Singurul progres care poate influența profund viitorul este cel care crește din trecut”.
George Enescu
„Tinerei generaţii îi recomand muncă, cinste şi altruism şi aş mai adăuga şi modestie, cât mai multă modestie şi îngăduinţă pentru cei din jurul tău care vor să se manifeste… Valorile adevărate nu pot fi împiedicate de a ieşi la iveală. (…)
Sfatul pe care-l dau tinerilor e cuprins în următoarele puncte: cunoaşte-ţi posibilităţile proprii; munceşte raţional; dezvoltă în tine autocontrolul. (…)
Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul. (…)
Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă ştiu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind şi bunătatea şi loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem. (…)
Fii dumneata însuţi. Nu trăi cu teama că vecinul îţi este superior. Dacă ai ceva de spus, spune aşa cum poţi – şi va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rău!”
Simbolistică
Sigla Tinerii Clasici a fost făcută în așa fel încât să reprezinte cu fidelitate valorile anterior amintite. Cheia sol reprezintă muzica clasică, unde avem modele precum Enescu, Mozart, Bach și mulți alții; la vârful superior cheia are o pensulă, reprezentanta picturii. La bază se află o peniță de stilou (obiect inventat de românul Petrache Poenaru), reprezentând cuvântul scris (filosofia, literatura și, în genere, toate umanioarele și științele). Coloana infinitului reprezintă atât sculptura, măiestrită de personalități precum Constantin Brâncuși, dar și jertfa eroilor și martirilor neamului și ai credinței creștin-ortodoxe, pe umerii cărora ședem noi astăzi. Aceste lucruri reprezintă ideea de Frumos, pe care noi o socotim a fi obiectivă. De gustibus non disputandum est.
Cromatica este atent aleasă. Nuanța aceasta de bordeaux reprezintă noblețe, rafinament, pasiune și eleganță. Auriul mat trimite la Bizanț, care s-a păstrat în țările române chiar și după 1453; amintește de creștinismul ortodox, de ideea de lumină, de prosperitate și de năzuință către creștere intelctuală și spirituală. Albul înseamnă puritate, inocență (copilăria paradisiacă – N. Crainic), curățenie, cugetare limpede, fără înfumurări; mai poate însemna, de asemenea, și sincera căutare (de Dumnezeu, de sine și de toate cele înconjurătoare), urmată de despătimire. Acestea, însumate, reprezintă ideea de Adevăr, întrucât cele enumerate mai sus le găsim compatibile cu ortodoxia, care este dreapta credință.
În cele din urmă, tricolorul reprezintă ideea de Bine, întrucât dedicarea față de propriul neam și preocuparea pentru tânăra generație a acestuia, precum și pentru dăinuirea tezaurului său cultural și spiritual reprezintă o mare parte din ceea ce înțelegem noi ca fiind bunătatea. Alegerea unor nuanțe mai închise de albastru și roșu, precum și păstrarea aceluiași auriu mat vor a trimite la ideea de cumpătare, de măsură, dar în același timp și la ideea de fermitate.