Necredința Minunată este „lupta” Între Creatorul atotputernic și drept, Care-și iubeste făptura, și creatura cea neînsemnatã, limitată, păcătoasă si înzestrată cu rațiune, dar care este nesupusă Creatorului său. De exemplu, regele nebun Nabucodonosor, în furia sa, i-a aruncat în cuptorul cel de șapte ori încins pe...
Citește
Studiul teologiei nu este un studiu abstract, în sine, despărțit de viața liturgică a Bisericii sau de trăirea în Hristos. Nu facem „teologie pentru teologie”, ci facem teologie pentru a ne integra mai profund în viața Bisericii. Teologia este, de fapt, o funcție a Bisericii....
Citește
1. Spaţiul şi timpul ca elemente ireductibile ale subiectivităţii Unul din elementele care constituie fundamentul pe care se înalţă Critica raţiunii pure este distincţia ireductibilă dintre sensibilitate şi intelect, care întemeiază două noi ştiinţe transcendentale: Estetica transcendentală ca ştiinţă a regulilor sensibilităţii şi Logica transcendentală ca...
Citește
Recenzie de carte: „Lecțiile Istoriei. Studii despre 5000 de ani de istorie, cultură și civilizație umană”, de Will și Ariel Durant, traducere de Corina Dobrotă, editura Litera, București, 2020. În compendiul de studii adunate de către soții Durant sunt vizibile curiozitatea, dar și obiectivitatea științifică a...
Citește
Introducere Vă invit, dragi cititori, să medităm puțin la felul în care cinstim memoria înaintașilor noștri de seamă. Să ne gândim, fiecare în parte, la formele de promovare (detest acest cuvânt) ale marilor personalități; care este criteriul după care socotim o anumită aducere-aminte a fi bună...
Citește
Introducere În concepția creștin-ortodoxă, rațiunea și credința sunt complementare, cele două aflându-se într-un echilibru perfect. Astfel, rațiunea se întregește prin credință și, invers, credința se împlinește prin rațiune. Dacă rațiunea își prelungește „vederea” dincolo de limitele sale inerente prin intermediul credinței, credința, la rândul ei, devine...
Citește
Am mai rămas un cerc foarte restrâns de iubitori pasionați ai poeziei autentice. Aș vrea s'o revăd înscăunată în domnia ce i se cuvine; aș vrea s'o văd redobândindu-și sceptrul de foc și – cenușereasă uitată pe-o vatră străină – aș vrea să știu că...
Citește
Totul începe cu o implicaţie, implicaţia Legii. Crimă, deci pedeapsă. Dar relaţia exterioară este nemijlocit răsturnată de cea interioară. Implicaţia Legii ascunde implicaţia Graţiei: Căinţă, deci iertare. Cartea despre pedeapsă vorbeşte mai degrabă despre iertare. Nu despre monstruozitatea cinismului, ci despre umanitatea inimii; nu despre...
Citește
Umberto Eco abordează în cartea sa, Limitele interpretării, forma trihotomică a teoriei intenționaliste de la care pornește problematica sensului textual: intentio operis, intentio auctoris și intentio lectoris. Din această teorie tripartită, ne interesează în continuare conceptul de intentio auctoris care ar însemna intenția pe care...
Citește
Fenomenologia spiritului a lui Hegel reprezintă fără îndoială momentul în care problema învierii ajunge în centrul metafizicii. Căci spiritul poate fi fenomenologic numai în măsura în care învierea străbate natura și mai ales timpul. Timpul primar este ceea ce Kant numește das reine Nachainander, adică „purul fapt...
Citește